Atacantul ivorian Lacina Traore s-a adaptat rapid la noua sa echipă. Fostul jucător al CFR-ului și al lui Dan Petrescu la Kuban Krasnodar a reușit să spargă gheața la Anji și a marcat primul său în tricoul noii sale echipe.
Traore a înscris în amicalul disputat de Anji cu FC Kufstein, meci câștigat de gruparea rusă cu 7-0.
„Pentru mine a fost bine că am marcat prima dată la noua mea echipă. Acum 3-4 ani nu credeam că voi juca lângă Eto’o. Tu știi că în fotbal asta e, dacă lucrezi tare și Dumnezeu te ajută, mergi departe. Roberto Carlos e la fel ca toți jucătorii, simpatic. Toți sunt simpaticii. Da, am vrut să plec. Aici a fost cel mai bine pentru mine și familia mea și am venit aici”, a declarat Lacina Traore pentru DigiSport.
Tânărul atacant african a mai fost dorit și de Liverpool, dar a ales să se transfere la Anji. Gruparea din Mahacikala a plătit pentru serviciile sale aproximativ 20 de milioane de euro. CFR Cluj, formația care l-a lansat în fotbalul mare pe Traore, a primit 2 milioane din această sumă ca urmare a procentelor din drepturile jucătorului păstrate în momentul cedării la Kuban.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER