Traore, aproape de încă o lovitură în carieră!** Ivorianul e dorit alături de Falcao!
AS Monaco este poate cea mai activă formație de pe piața transferurilor în această perioadă a anului, în ciuda faptului că perioada de mercato este încă departe de start. Formația monegască, care de la anul va juca din nou în Ligue 1, este în tratative foarte avansate cu columbianul Radamel Falcao, potrivit presei din Franța, dar caută să-i asigure acestuia un partener pe măsură în avanposturi.
Surprinzător sau nu, ținta echipei patronate de miliardarul rus Dmitry Rybolovlev este ivorianul Lacina Traore, de la Anji Mahacikala. Cotat la 16 milioane de euro în acest moment, fostul ceferist este al doilea pe lista de super-achiziții plănuită de AS Monaco pentru această vară.
Traore mai are încă trei ani de contract cu Anji Mahacikala. El a fost transferat în vara anului trecut de la Kuban Krasnodar, în schimbul a 20 de milioane de euro.
17 goluri în toate competițiile a marcat Traore în acest sezon, în tricoul lui Anji