L-am vizitat pe Dan Petrescu în cantonamentul echipei sale din Germania, la Bad Reichenhall. Cum zice și el, „Kuban e cu bani”, deci hotelul e unul scump.
E opt dimineața, iar pe Dan Petrescu și pe românii din stafful său, Cristi Pojar și Dumitru Stângaciu, îi întâlnim nu la micul dejun, ci afară, alergând pe aleile din jurul hotelului. „Facem asta în fiecare dimineață. E bine să alergi pe stomacul gol. Cam treizeci de minute”, ne lămurește Pojar, după care completează: „Ați venit la fix. Azi la antrenament, avem testul Gacon (n.r. – testare fizică a jucătorilor, care în timp a înlocuit vechiul test Cooper)”. Și mergem la antrenament. Bucur și Traore sunt repartizați în aceeași grupă. Ivorianul a fost primul jucător care a cedat.
„Pe Bucur l-aș lua oriunde după mine” Dan Petrescu ține mult la Bucur. „E jucătorul pe care l-aș lua cu mine oriunde. Chiar și dacă ar avea 40 de ani. E iubit la Kuban și sper să i se prelungească contractul”, spune „Bursucul”. Nu are aceeași părere și despre cel mai scump jucător din lot, Traore. Dar îl prețuiește și pe el destul de mult. „Traore trebuie să învețe dela Bucur. Are încă o vârstă fragedă și mă gândesc că și eu când aveam anii lui nu eram perfect. Cu timpul se va maturiza și va deveni jucător de campionatul Italiei sau al Angliei. Are calități incredibile. În opt ani de antrenorat, Traore e jucătorul cel mai valoros pe care l-am pregătit. S-au refuzat oferte mari pentru el. Dar, dacă va da mai multe goluri, va pleca la o echipă mai mare. Are cinci goluri marcate și a mai ratat vreo zece singur cu portarul plus un penalty. Ar fi putut să fie golgheterul campionatului”, l-a caracterizat imediat Dan Petrescu pe fostul atacant al CFR-ului.
Îl lăsam pe Dan să‑și termine antrenamentul. Anii au trecut peste el, dar pasiunea pentru fotbal a rămas. Nu-i va dispărea niciodată. Are toate șansele să infirme sintagma care spune că, dacă ai fost un mare fotbalist nu înseamnă că poți deveni și un mare antrenor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER