Boca Juniors – River Plate, Celtic – Rangers, Barcelona – Real Madrid sau Liverpool – Manchester United. Am menționat mai sus câteva dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul mondial, rivalități care trezesc pasiuni nebănuite în sufletele suporterilor. Toate acestea au un numitor comun. Este vorba de peste o sută de ani de rivalitate, în care respectivele formații s-au duelat de nenumărate ori. Însă cum lumea fotbalului e în continuă schimbare, au apărut noi dueluri care stârnesc un interes uriaș. Un astfel de derby este și cel dintre Milton Keynes Dons (liga a treia engleză) și AFC Wimbledon (liga a patra engleză), al cărui prim episod s-a desfășurat duminica trecută, în turul trei al Cupei Angliei și a fost câștigat de Milton Keynes, scor 2-1, cu un gol în minutul 92.
De la „gașca nebună” la faliment
Cum poate fi un meci între două echipe fondate în 2002 și 2004 un derby și un prilej de ură între fani? Pentru a afla răspunsul aceste întrebări, e nevoie de o scurtă incursiune în istoria echipei Wimbledon FC. Fondat în 1889, clubul din apropierea Londrei a petrecut aproape un secol în ligile inferioare. Însă odată cu crearea unei „găști nebune”, care a promovat un stil spectaculos și excentric printr-o atitudine ușor nebună atât pe teren, cât și în afara lui, Wimbledon a cunoscut cele mai mari performanțe. A promovat în prima ligă în 1986 și a câștigat Cupa Angliei în 1988, după o victorie istorică pe „Wembley” în fața lui Liverpool, scor 1-0, meci pe care BBC l-a descris ca „finalul perfect al unei povești cu zâne”. Însă doar 15 ani mai târziu, Wimbledon anunța că are mari probleme. Retrogradarea în liga secundă în 2000 și lipsa unui plan de business bine pus la punct au dus echipa aproape de faliment. Iar datorită faptului că media de spectatori scăzuse de la 18.000 la 6.000 de spectatori l-a convins pe președintele clubului, Charles Koppel, să anunțe o posibilă mutare în orașul Milton Keynes, o mutare coordonată de Pete Winkleman, un om de afaceri dispus să investească în noua echipă.
După ce Federația engleză și-a dat acordul în 2002, echipa a fost mutată în orașul aflat la 80 de kilometri de Londra și a jucat sub numele Wimbledon până în 2004, atunci când a fost redenumită în Milton Keynes Dons. Iar suporterii londonezi ai „găștii nebune” au luat foc după ce noua echipă s-a autointitulat „Dons”, chiar porecla fostului Wimbledon: „Nu se poate așa ceva, ne-au luat și clubul și numele! Pentru noi, acest lucru e de neacceptat! Ei sunt o franciză, cu tot ce e rău în fotbalul modern. Noi continuăm să fim o echipă de modă veche, doar am fost o gașcă nebună”.
Au promovat din liga a noua într-a patra în doar zece ani
Fanii lui Wimbledon s-au repliat repede și au înființat chiar în 2002 un nou club, AFC Wimbledon, pe care l-au înscris în liga a noua. „A fost nevoie să creăm o nouă echipă, nu ne mai identificam cu vechea identitate. Vom renaște precum o pasăre Phoenix”, au spus suporterii echipei londoneze. Iar după doar nouă ani, clubul deținut în proporție de 75% de fani, care se mândrește cu acest lucru chiar în nume (n.r. AFC înseamnă A Fans’ Club, adică „Un club al fanilor”) a promovat până în liga a patra, fără a-și schimba filosofia. „Suntem mândri de ceea ce am realizat. Am trecut cu greu peste ceea ce s-a întâmplat acum câțiva ani. Dar când fani precum cei ai lui Milwall, cunoscuți pentru duritatea lor, ne felicită pentru ceea ce am realizat, nu putem decât să ne bucurăm”, a spus Erik Samuelson, directorul sportiv al lui Wimbledon. Asta în timp ce Milton Keynes s-a zbătut în mediocritatea ligii a treia engleze, o soartă considerată drept o răzbunare perfectă pentru suporterii vechiului Wimbledon.
„Noi suntem Wimbledon”
La zece ani de la mutarea care a șocat fotbalul englez, cele două echipe s-au întâlnit pentru prima dată. Moment prielnic pentru Pete Winkelman, omul cu banii din spatele lui Milton Keynes Dons să își ceară scuze fanilor lui Wimbledon. „Nu sunt mândru de modul în care echipa actuală a fost creată. E greu pentru mine să vorbesc despre asta. Nu am mutat clubul în Milton Keynes pentru că așa mi-am dorit, ci din cauza faptului că dacă această mutare nu se înfăptuia, echipa dădea faliment”, a spus Winkelman pentru BBC, nu înainte de a-i felicita pe fanii lui Wimbledon pentru ce au reușit cu noul club. Însă aceștia au continuat să nu privească cu ochi buni vorbele milionarului. Deși nu au existat incidente majore în timpul meciului găzduit de Milton Keynes, fanii oaspeților au venit la stadion cu măști care reprezentau porci și au închiriat un avion care a survolat stadionul în timpul partidei cu un mesaj simplu, dar clar: „Noi suntem Wimbledon”. Milton Keynes, oraș nou
În anii 1960, Guvernul englez a luat decizia de a crea noi orașe în Sud, într-o tentativă de descongestionare a Londrei. Astfel a luat naștere în 1967 și orașul Milton Keynes, cu o populație de 53.000 de locuitori, care s-a mărit de patru ori în ultimii 40 de ani. Pe lângă echipa de fotbal, orașul din Buckinghamshire găzduiește și sediul central al echipei Red Bull Racing, campioană în clasamentul constructorilor în ultimii trei ani.
MK Dons a cedat palmaresul lui Wimbledon în 2007 burgului londonez Merton, acolo unde a evoluat Wimbledon până în 1991, după presiuni făcute de Liga Suporterilor Englezi, care nu recunoscuse clubul din Milton Keynes până în acel moment
Nu aș antrena-o niciodată pe Milton Keynes. Acest club întruchiÂpează tot ce e mai rău Neal Ardley, manager și fost jucător la Wimbledon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER