„Tremur și sunt în stare de joc!”. Un fotbalist uriaș, la un pas de moarte. Ce s-a întâmplat e absolut incredibil

Sportul francez este în doliu, după ce astăzi a pierdut trei mari campioni. Bilanțul putea fi și mai dezastruos pentru Hexagon, la bordul elicopterelor care s-au prăbușit trebuind să se afle, inițial, și Sylvain Wiltord, fostul mare star al lui Arsenal.

Acesta urma să participe, alături de victimele accidentului aviatic, la un reality show în Argentina, de genul celui difuzat de ProTV „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, dar a renunțat în ultimul moment la idee, anunță As. O decizie care i-a salvat viața.

Sunt îndurerat de pierderi. Tremur și sunt în stare de șoc, nu am cuvinte să exprim cu adevărat ce simt„, a scris francezul pe contul său de twitter.

Wiltord este un adevărat idol în Franța, performanțele sale pentru reprezentativa „cocoșilor” aducându-i un important capital de simpatie. A îmbrăcat de 76 de ori tricoul „les bleus”, participând la două Campionate Mondiale (2002 și 2006 – a pierdut finala cu Italia -) și două Campionate Europene (2000 și 2004. La primul dintre turneele finale europene, Wiltord a salvat Franța, marcând în minutele de prelungire ale ultimului act, cu Italia, golul de 1-1. În cele din urmă Franța s-a impus în prelungiri, cu 2-1, grație reușitei lui Trezeguet).

Două elicoptere care transportau pasageri ce filmau o emisiune populară în Europa s-au prăbușit, luni, într-o zonă izolată din nord-vestul Argentinei, provocând moartea a opt cetățeni francezi și doi argentinieni, au anunțat autoritățile.

Eicopterele s-au prăbușit în timp ce zburau în apropiere de Villa Castelli în provincia La Rioja, la circa 1.170 de kilometri nord-vest de Buenos Aires, a declarat secretarul pentru Securitate din La Rioja, Cesar Angulo, pentru postul public de televiziune TN.

Toate cele zece persoane aflate la bordul aeronavei au murit.

Guvernul din La Rioja a anunțat într-un comunicat că printre cei zece morți se află și sportivii francezi Camille Muffat (natație), medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Londra, Alexis Vastine (box), medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Beijing, și navigatoarea Florence Arthaud. Sportivii francezi făceau parte din echipa care filma reality show-ul „Dropped”, o emisiune de supraviețuire cu mai multe versiuni în Europa, a declarat primarul din Villa Castelli, Andres Navarrete.

Publicat: 10 03. 2015, 19:11
Actualizat: 10 03. 2015, 19:30