Trezeguet, aproape de Milan!**
Pista Dzeko este definitiv închisă pentru Milan. „Diavolii” au
reușit să îl înregimenteze deja pe vârful lui Stuttgart Cacau, dar
sunt conștinenți că pentru a concura serios cu Inter și cu Roma în
cursa pentru „Lo scudetto” au nevoie de mai mult.
Berlsuconi vrea să îl transfere pe starul lui Juve, David
Trezeguet, iar interesul a fost confirmat de Antonio Caliendo,
agentul jucătorului.
„Dacă Juventus va fi de acord, ne așezăm imediat la masa
negocierilor și discutăm. Adriano (n.r. Galliani, administratorul
delegat al lui Milan) îl urmărește de mult pe David și știu că și
Leonardo și-l dorește mult.„, a spus agentul pentru
Calciomercato.it.
Aceeași sursă a notat azi că „Bătrâna Doamnă” este gata să se
despartă de francez și așteaptă oferte pentru acesta. De serviciile
internaționalului din Hexagon s-au mai interesat și Lyon, dar și
brazilienii de la Corinthians.
7
goluri a înscris Trezeguet pentru Juve în acest sezon, în 18
partide în care a evoluat, în toate competițiile