Trică îl face „praf” pe Florentin Petre:** „E un pitic pervers!”
După ce fostul impresar Giovani Becali a spus aseară că Eugen
Trică (foto) ar fi fost în stare să meargă și ca translator la ȚSKA
Sofia, mijlocașul Craiovei a replicat dur.
-Eugen, ai stârnit o mare furtună…
-Am fost sunat de patronii de la ȚSKA Sofia, care m-au întrebat
dacă pot să le recomand un alt antrenor dacă nu s-ar înțelege cu
Andone. Atunci le-am zis de Trombetta, cu care am lucrat la Cluj,
și le-am spus că el îi poate ajuta să câștige campionatul. Eram
dispus să vin eu cu el la Sofia și să le traduc.
-Și cu Pancu și Florentin Petre care a fost
situația?
-Eu am dat un interviu în presa din Bulgaria, dar totul a fost în
spirit de glumă. Am fost întrebat dacă mai pot să joc la ȚSKA și
le-am spus bulgarilor, glumind, că îi au deja pe Petre și pe Pancu,
care au peste 30 de ani. Dacă aș veni și eu, am face un cimitir de
elefanți. După, i-am sunat și pe ei doi să le spun de interviu și
de glumă.
-Atunci de unde scandalul?
-Giovani a fost îmbârligat de Florentin Petre, care, începând de
astăzi, nu mai este prietenul meu. Mi-a demonstrat că este un pitic
pervers. Cum să mă duc translator? Ce, am uitat să joc fotbal? Mai
mult ca sigur a aflat că am zis de Trombetta și l-a enervat acest
lucru. Am vorbit cu nea Ando și i-am explicat și dânsului situația.
Sunt sigur că Giovani a fost influențat de piticul pervers.