Tușierul a rămas fără cuvinte după ce a fost eliminat de colegul său :) Faza zilei vine din Scoția: motivul pentru care centralul a scos cartonașul roșu | VIDEO

Momente mai puțin întâlnite pe un teren de fotbal s-au întâmplat la meciul dintre Dundee și Kilmarnock din campionatul Scoției. Centralul Craig Thomson a arătat un cartonaș roșu, dar nu a trimis la vestiare un jucător, ci pe propriul tușier.

Tușierul meciului, McWilliam, a avut probleme serioase pe margine, în timpul meciului dintre Dundee și Kilmarnock. Lui McWilliam i s-a făcut rău la marginea terenului chiar în timp ce un jucător se pregătea să execute un corner.

Tușierul a avut de câteva momente de respiro, ca mai apoi să primească decizia colegului de brigadă. Craig Thomson a analizat faza și i-a arătat tușierului cartonașul roșu, moment care l-a lăsat fără replică pe McWilliam. 

 

Publicat: 09 05. 2017, 14:31
Actualizat: 09 05. 2017, 14:32