Ucigașii
Barcelona are cel mai bun start din istoria campionatului spaniol! Catalanii au egalat performanța Realului din sezonul 1960-1961.
Odată cu victoria de pe terenul lui Villarreal, scor 2-1, Messi și compania au acumulat, după primele 16 etape, 41 de puncte, cotabilizând 13 victorii, două rezultate de egalitate și o singură înfrângere. Este aceeași linie de clasament pe care în urmă cu aproape 50 de ani o reușea Realul condus de pe bancă de Miguel Munoz. În același timp, elevii lui Guardiola au cel mai prolific atac, 48 de goluri marcate, și cea mai bună apărare, 10 goluri încasate. Interesant este faptul că ambele remize ale „extratereștrilor” au fost contorizate împotriva singurelor echipe din Primera la care activează jucători români: Santander, cu Laszlo Sepsi, și Getafe, cu Cosmin Contra. Unica formație care a răpus Barça în acest sezon este Numancia, fosta echipă a lui Laurențiu Roșu.
„Este inimaginabil avansul pe care îl avem față de urmăritoarele noastre (n.r. – 10 puncte față de locul doi și 12 în fața Realului). Dacă îmi spunea cineva la începutul sezonului că vom avea un asemenea parcurs, îl credeam nebun. La cum jucăm acum, și în zece oameni putem bate orice echipă”, a spus Guardiola, antrenorul celei mai în formă echipe din lume.
Busquets, 80 de milioane de euro!
Sergio Busquets, mijlocașul de 20 de ani de la FC Barcelona, a semnat o prelungire a contractului valabil până în vara anului 2013. Clauza de reziliere a tânărului component al formației blaugrana a suferit o îmbunătățire substanțială, orice club care va dori să-și asigure serviciile lui Busquets trebuind să scoată din buzunar 80 de milioane de euro.