UEFA a decis: Dinamo Tbilisi și KF Shkendija, sancționate pentru neregulile de la meciurile din 2 iulie
Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA a decis sancțiuni în cazul grupărilor Dinamo Tbilisi și KF Shkendija, ca urmare a neregulilor de la meciurile disputate de cele două echipe în data de 2 iulie, în primul tur preliminar al Ligii Europa.
Clubul Dinamo Tbilisi a fost amendat cu 20.000 de euro și va trebui să aibă un sector de stadion închis la următorul meci pe care îl va disputa pe teren propriu în cupele europene, ca urmare a comportamentului rasist al fanilor, a afișării unui banner interzis și a faptului că suporterii au intrat pe teren la partida de acasă cu Qabala FK, scor 2-1.
Gruparea KF Shkendija a fost amendată cu 8.000 de euro pentru folosirea de către suporteri a unor lasere la meciul de pe teren propriu cu Aberdeen FC, scor 1-1.