„UEFA ar trebui să permită unei echipe să facă asta”** Lucescu vine cu o propunere revoluționară după gestul lui Luiz Adriano

Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Șahtior Donețk, consideră că pedeapsa primită de Luiz Adriano din partea UEFA pentru gestul său din meciul cu Nordsjælland este una corectă, dar propune forului european să introducă o regulă nouă care să acopere astfel de cazuri.

Într-un interviu acordat site-ului oficial al lui Șahtior, Lucescu este de părere că UEFA ar trebui să introducă în regulament un paragraf care să pedepsească gesturile lipsite de fair-play.

„Luiz Adriano a reacționat instinctiv, dar respectăm decizia UEFA. Muncă în folosul comunității nu înseamnă că va trebui să dea cu mopul sau să tundă iarba de pe Donbass Arena, ci va participa la programele UEFA pentru juniori. Totuși, UEFA ar trebui să implementeze niște reguli noi pentru astfel de cazuri. Atunci când o echipă înscrie un gol care contravine regulilor fair-play-ului ar trebui să i se permită să-și înscrie un autogol pentru a echilibra situația. Sau, în astfel de cazuri, să i se acorde mai multe atribuții arbitrului astfel încât aceasta să poată anula un gol marcat din lipsă de fair-play”, a declarat Mircea Lucescu pentru site-ul oficial al clubului.

UEFA s-a autosesizat după gestul lipsit de fair play făcut de jucătorul lui Mircea Lucescu, Luiz Adriano. Deși nu a comis vreun fault violent, iar acțiunea sa a fost validată de arbitrii confruntării, Adriano a fost suspendat pentru o partidă pentru golul marcat contra celor de la Nordsjælland. De asemenea, Luiz Adriano va trebui să muncească o zi pentru un scop social în fotbal.

Publicat: 12 12. 2012, 09:55
Actualizat: 12 12. 2012, 10:02