UEFA dă semne de nerăbdare cu marii datornici
David Taylor, secretarul general al UEFA, a avertizat cluburile aflate în situații financiare disperate că pot fi excluse din cupele europene. Având în vedere crahul financiar din State, furtună care s-a extins în Asia și în Europa, însuși bossul Platini s-a declarat în favoarea unei asemenea măsuri.
Chelsea, rebelii eterni
Dintotdeauna aflați printre cei care au sfidat normele forului european, englezii de la Chelsea au minimalizat greutatea unui atare avertisment, motivând că datoria pe care o au ei reprezintă ceva special și că oamenii cu funcții de răspundere de la Nyon pot sta liniștiți din acest punct de vedere. O sursă din cadrul grupării londoneze a explicat, în felul său, situația.
"Într-adevăr, acel minus este real, iar suma este cam tot pe acolo, sigur peste un miliard de euro. Dar, atenție, noi nu avem datorii către bănci sau către companii de asigurari sau către mai știu eu cine. Noi datorăm acești bani proprietarului clubului, dar omul acesta este trup și suflet alături de noi", a explicat un functionar al clubului sub protecția anonimatului.
Soluția ideală nu există
Reluând subiectul, cititorilor li se explică sistemul financiar. "Cluburile sunt niște firme care au dreptul să împrumute bani. Și, dacă cel care te-a finanțat, nu îi vrea înapoi, pe cine poate deranja acest lucru? Sigur, avem în vedere să îi înapoiem lui Roman Abramovic toți banii. Dar, asta nu se poate întâmpla de azi pe mâine", a explicat sursa filosofia după care se învârte clubul al cărui angajat este.
Â
articol de Octavian METONI