UEFA interzice cluburilor din Crimeea să participe la competițiile organizate de federația rusă

Comitetul Executiv al UEFA a interzis, joi, cluburilor din Crimeea să participe la competițiile organizate de Federația Rusă de Fotbal începând din 1 ianuarie 2015, a declarat secretarul general al forului, Gianni Infantino.

„Federația Rusă de Fotbal nu poate să organizeze meciuri în Crimeea fără acordul UEFA și al Ucrainei. Ca urmare a deciziei Comitetului de Urgență al UEFA din 22 august, Comitetul Executiv a hotărât să interzică grupărilor din Crimeea să participe la competițiile organizate de federația rusă, de la 1 ianuarie 2015. Până la noi ordine, Crimeea va fi considerată o zonă specială. UEFA va finanța dezvoltarea fotbalului din Crimeea, în special inițiativele în favoarea tinerilor și pentru infrastructură„, a spus Infantino.

Ucraina a pierdut Crimeea, anexată în martie Rusiei, și se confruntă de șapte luni cu o rebeliune prorusă, conflict soldat cu peste 4.300 de morți.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 04 12. 2014, 19:07
Actualizat: 04 12. 2014, 19:08