UEFA mizează pe centrali români în preliminariile EURO 2019. Marius Avram va conduce un meci decisiv

UEFA mizează pe centrali români în preliminariile EURO 2019. Marius Avram va conduce un meci decisiv
  • Publicat:
  • Actualizat:

Două brigăzi de arbitri din România au fost delegate astăzi în preliminariile pentru Campionatul European U21 din 2019, informează site-ul frf.ro. Marius Avram și George Găman se vor afla la centru, în jocurile Olanda – Ucraina, respectiv Islanda – Spania.

Marius Avram va fi ajutat de asistenții Valentin Avram și Cristian Orbuleț, în timp ce Iulian Călin va fi al patrulea oficial. Înaintea ultimei etape, Ucraina ocupă locul secund în Grupa a IV-a, cu 17 puncte. Olanda se află pe poziția a treia, la două lunigmi în spatele Ucrainei. Așadar, în cazul unei victorii, batavii vor urca pe loc de baraj. Anglia va câștiga grupa, având deja 23 de puncte.

George Găman va fi însoțit de Vladimir Urzică și Daniel Mitruți, iar al patrulea arbitru va fi Sebastian Colțescu. Meciul dintre Islanda și Spania nu are nicio miză. Ibericii vor câștiga grupa, având șase puncte avans în fața Slovaciei, care înfruntă Irlanda de Nord în meciul care va decide cine termină pe locul 2. Islanda are 11 puncte și va termina grupa pe poziția a patra.

Gafa din Youth League

Liverpool și Napoli au remizat, scor 1-1, în UEFA Youth League, dar golul egalizator al italienilor a pornit un adevărat scandal. Gaetano a încris pentru italieni în minutul 90+4, dar în momentul golului se aflau două baloane în teren, lucru pe care arbitrul Marius Avram nu l-a remarcat.

Erau ultimele secunde ale meciului din grupele Youth League, Napoli a reușit să egaleze dramatic, după care s-a iscat o adevărată polemică. Reușita gazdelor nu a fost surprinsă de camerele de filmat, deoarece pe micile ecrane apărea al doilea balon aflat în teren, pe care un jucător de la Napoli nu a reușit să-l trimită afară În timp ce camera de filmat se concentra asupra balonului rămas în teren, Napoli a egalat. Marius Avram a fost neșansa de a-și muta privirea, chiar în momentul în care a doua minge se afla în teren.

S-a încheiat 1-1 în cele din urmă, spre disperarea celor de la Liverpool, care au încercat să-l convingă pe Marius Avram de faptul că în teren se aflau două mingi, atunci când Gaetano a egalat. „Cormoranii” au deschis scorul după prima jumătate de oră, prin Adekanye. Liverpool rămâne pe primul loc în Grupa C, cu patru puncte. PSG are trei, Napoli două, iar Steaua Roșie un punct.


 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×