UPDATE David Villa ar putea debuta la Atletico tocmai împotriva Barcelonei. Madrilenii au câștigat Cupa Regelui, iar catalanii au cucerit tilul, astfel că Supercupa Spaniei se va disputa între fosta și actuala echipă ale lui David Villa.
Prima manșă va avea loc pe Vicente Calderon, pe 21 august, iar returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe Camp Nou.
Barcelona și Atletico Madrid s-au înțeles pentru transferul lui David Villa (31 de ani). Pentru atacantul spaniol, madrilenii vor plăti circa 5,1 milioane de euro, plus încă 50% dintr-un eventual viitor transfer. Plata va fi eșalonată, Barcelona urmând să primească 2,1 milioane de euro în acest sezon, încă 2 milioane sezonul viitor și un ultim milion în 2015-2016.
Fotbalistul născut în Langreo a mai evoluat la Sporting Gijon, Zaragaoza și Valencia, înainte de a semna cu Barcelona, în 2010.
Pentru catalani, Villa a marcat 33 de goluri în 77 de meciuri disputate în Primera Division.
În această vară, Barcelona l-a transferat pe Neymar (Santos) și s-a despărțit de Fontas (Celta), Muniesa (Stoke), Bojan (Ajax, împrumut) și Abidal (Monaco).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER