Ultima oră!** Boloni, lovit de criza financiară: este aproape de despărțirea de PAOK după ce i-a calificat pe greci în EL

Deși este extrem de apreciat în Grecia, acolo unde a avut un an bun atât în campionat cât și în Europa și i-a calificat pe cei de la PAOK în Europa League, Boloni este aproape de despărțirea de Grecia.

PAOK este lovită în plin de criza financiară, iar șefii clubului l-au băgat în ședință pe antrenor pentru a-i propune reducerea salariului.

Președintele Vryzas și directorul executiv Konstantinidis i-au propus lui Boloni 275 de mii de euro, jumătate din salariul de până acum.

Întâlnirea dintre cele două părți are loc azi, iar Boloni este așteptat să dea răspunsul. Potrivit presei din Grecia, deși Boloni a declarat că este de acord cu rămânerea pentru încă un an la PAOK, răspunsul acestuia ar putea fi negativ după propunerea făcută de șefi.

„Ultimele vești indică despărțirea
„, scriu cei de la Sport24

Publicat: 25 05. 2012, 19:41
Actualizat: 25 05. 2012, 19:44