Joi seară, presa italiană dădea aproape făcut transferul lui Chiricheș la AS Roma pentru suma de 8 milioane de euro. Vineri, agentul fundașului român a spus că Tottenham se opune tranzacției
Vlad Chiricheș se află într-un punct dificil al carierei. Nu joacă la Tottenham din cauza unei accidentări la spate, iar ratarea perioadei de pregătire din vară spune că apărătorul român nu va reveni prea curând pe gazon.
Deși joi seară, Calciomercato.com anunța că Vlad Chiricheș va juca în sezonul viitor la AS Roma, transferul pare că s-a împotmolit. Agentul fotbalistului, Petro Chiodi, a declarat vineri dimineață că lucurile sunt mai complicate: „Tottenham nu îl lasă să plece„. Acesta nu este singurul semnal că Vlad Chiricheș va rămâne în Premier League. Florin Gardoș, proaspăt transferat la Southampton, a spus, în urma unei discuții cu același Chiodi, că fostul său coleg de la Steaua o să continue să joace în campionatul britanic.
Roma are și alte variante
În cazul în care declarația lui Chiodi se adeverește, AS Roma are variante de rezerve pentru a-l înlocui pe Benatia, dorit insistent de Bayern Munchen. Prima dintre ele este Nastasic, de la Manchester City, iar a doua este este Marko Basa, de la Lille.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER