Ultima ȘANSĂ‚ pentru Stancu la Galata!** Ce i-a transmis Fatih Terim și CONDIȚIA ca el să REVINĂ‚ la Steaua

Zilele lui Bogdan Stancu la Galatasaray sunt numărate, anunță
presa din Turcia. Fatih Terim vrea să îi acorde însă atacantului
român o ultimă șansă, scriu cei de la Hürriyet.

Astfel, noul antrenor al formației „cim bom” i-a transmis
„Motanului” că așteaptă să-și demonstreze calitățile în primul
cantonament. Soarta lui Bogdan Stancu depinde astfel de felul în
care se va pregăti, însă și de alți factori.

Sursa citată menționează că Fatih Terim va renunța la Bogdan
Stancu dacă Galarasaray va reuși să-l transfere pe Didier Drogba de
la Chelsea. În cazul în care ivorianul va semna cu formația turcă,
Stancu va fi împrumutat la altă formație.

Prima pe listă este Steaua, grupare la care atacantul român ar
fi bucuros să se întoarcă după experiența mai puțin fericită din
Turcia. Gigi Becali a anunțat deja că este interesat de
„repatrierea” atacantului, însă doar în anumite condiții.

Una din cerințele celor de la Galatasaray ar fi ca Steaua să-i
suporte „Motanului” jumătate din salariu, lucru cu care Becali ar
fi de acord.

„L-aș lua înapoi pe Bogdan Stancu sub formă de
împrumut. Dar trebuie să-i dea ei salariul. Să-i dea jumătate de
salariu și asta e”,
a spus Becali, cu ceva timp în
urmă.

3 goluri în 16
meciuri a înscris Bogdan Stancu pentru Galatasaray

Publicat: 27 06. 2011, 11:00
Actualizat: 27 06. 2011, 11:04