În februarie 2012, Glasgow Rangers intra în insolvență din cauza cumulării unor datorii de peste 90 de milioane de euro. Pe 25 aprilie 2014, directorul executiv al formației de pe Ibrox Stadium a emis o analiză financiară a clubului din care reiese că echipa se află aproape de a intra în insolvență din nou. Presa engleză susține că clubul scoțian ar putea fi penalizat cu 25 de puncte, întrucât ar intra a doua oară în insolvență în mai puțin de doi ani.
Pe 25 aprilie, Graham Wallace, directorul executiv al lui Rangers, a făcut publică situația economică a clubului. Raportul prezetat de Wallace a demonstrat faptul că peste 86 de milioane de euro au fost risipiți la club în 18 luni. La doar o lună de la asigurarea promovării în a doua ligă din Scoția, se pare că echipa se află din nou aproape de intrarea în insolvență. Sandy Easdale, unul dintre principalii acționari de la Rangers, a declarat că situația de la club este critică: „Clubul a intrat deja o dată în insolvență. Nu cred că va mai supraviețui dacă se va întâmpla asta din nou,„ a afirmat acesta pentru BBC. Mai mult, „The Telegraph” anunță că clubul din Glasgow ar urma să fie penalizat cu 25 de puncte, penalizare standard acordată de federația din Scoția pentru un club care intră de două ori în insolvență într-o perioadă de 5 ani.
Derby-ul „Old Firm” ar putea să nu se mai joace niciodată
În ciuda acestui fapt, Graham Wallace propune un plan de salvare pentru echipa din Glasgow. Acesta dorește ca Rangers să adune în jur de 35 de milioane de euro în următorii trei ani, pentru a ajuta echipa să ajungă din nou în Scottish Premier League și ulterior în competițiile europene. Însă fanii doresc plecarea acestuia de la conducerea clubului.
Fanii s-au săturat să fie mințiți
Suporterii lui Rangers critică gestionarea defectuoasă a finanțelor din partea conducerii echipei, în timp ce conducerea clubului învinuiește fanii pentru boicotarea vânzării de bilete. „Documentul domnului Wallace este plin de promisiuni vagi pentru viitor, promisiuni ce seamănă cu ceea ce citim pe un forum al fanilor. Încă o dată am văzut cum conducerea clubului Rangers încearcă să arunce vina pentru propria incompetență, pe fanii care doresc doar binele clubului„, a declarat un purtător de cuvânt al asociației fanilor lui Rangers.
În momentul de față, Graham Wallace este anchetat de poliție pentru declarațiile făcute în decembrie 2013. Directorul executiv a asigurat acționarii că Rangers are banii necesari pentru a încheia actualul sezon fără probleme, însă la doar două luni de la declarație, clubul a mai efectuat un împrumut de aproximativ 2 milioane de euro și a solicitat scăderea salariilor jucătorilor.
Aceeași problemă ca în 2012?
Situația complicată în care a ajuns clubul în februarie 2012 a fost rezultatul unor repetate neglijențe din partea conducerii lui Rangers. Potrivit celor de la Forbes, din veniturile de 42,3 milioane de euro ale clubului, conducerea oferea 31,4 milioane de euro doar pe salariile angajaților. Rangers a intrat în insolvență din cauza cumulării unor datorii de peste 90 de milioane de euro. Ulterior, clubul a fost achiziționat pentru 6,7 milioane de euro de către consorțiul Sevco Scotland Ltd. În ciuda schimbării de conducere, formația de pe Ibrox Stadium a fost retrogradată în liga a 4-a la finalul sezonului 2011/2012, iar jucătorii importanți ai echipei, printre care și românul Dorin Goian, au fost nevoiți să își caute alte angajamente.
97 de milioane de euro pe parcursul a 5 ani primesc cele 12 cluburi din Scottish Premier League din drepturile de televizare
Declinul lui Rangers a dus la pierderi financiare mari pentru federația de fotbal din Scoția. Conform presei din Marea Britanie, veniturile din drepturile TV au scăzut cu 19 milioane de euro în urma retrogradării lui Rangers, iar la aceasta adăugăm și scăderile la nivelul vânzării de bilete. Într-o ligă unde media de audiență pe meci este de 15,119 de fani, Rangers avea o medie de peste 45,000 de suporteri pe meci pe ultimele zece sezoane.
Cu Rangers în starea actuală este puțin probabil ca situația să se schimbe în fotbalul din Scoția. Celtic este „predestinată” să câștige campionatul până la o revenire a lui Rangers în prima divizie. Însă problemele de natură economică ce vin din gestionarea defectoasă a finanțelor, nu le asigură fanilor lui Rangers nici măcar confortul că echipa lor va mai juca vreodată în primul eșalon din Scoția.
Articol scris de Emanuel IVAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER