Umilința din derby trebuie să-l fi convins!** Ferguson vrea să dea o avere pe cel mai curtat fundaș al Europei
Manchester United a pierdut clar derby-ul contra concitadinei Manchester City (1-6), iar managerul Alex Ferguson pare tot mai convins ca în iarnă să încerce achiziționarea unui fundaș de valoare pentru a întări compartimentul defensiv atât de fragil în meciul cu „cetățenii”.
Scoțianul a pus ochii pe apărătorul lui Bolton, Gary Cahill (25 de ani), unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Europa, el fiind și pe lista de cumpărături de iarnă a unor alte cluburi importante ca Liverpool, Chelsea, Inter sau FC Barcelona. Cahill a fost unul dintre remarcații din Premier League în ultimul an, asta deși Bolton are una dintre cele mai subțiri defensive din prima ligă engleză.
Conform presei din Insulă, Manchester United este dispusă să ducă licitația pentru fundașul lui Bolton și al naționalei Angliei până la suma de 23 de milioane de euro, una destul de consistentă pentru un jucător pe postul lui.
Mutarea se dovedește una necesară, în condițiile în care căpitanul Rio Ferdinand și Nemanja Vidic arată predispoziție la accidentări. Astfel, singurele soluții de avarie ale lui Sir Alex Ferguson pentru acest post rămân Phil Jones, Chris Smalling și Jonny Evans, fotbaliști fără o prea mare experiență competițională.