Manchester United a pierdut rușinos pe teren propriu, 3-0 cu Tottenham, în etapa a treia din noul sezon de Premier League. E cea mai drastică înfrângere suferită de Jose Mourinho în carieră și a doua înfrângere consecutivă pentru „Diavoli”. Managerul lusitan a fost extrem de acid la conferința de presă și a părăsit sala enervat fiind de întrebările jurnaliștilor, nu înainte să fie arogant.
Harry Kane (50) și Lucas (52, 84) au marcat golurile umilinței lui Manchester United, care are un start ratat de sezon. În etapa trecută, United a pierdut în fața echipei lui Florin Andone, Brighton, cu 3-2, iar în prima rundă s-a chinuit să câștige în fața lui Leicester, cu 2-1. Mourinho și-a vărsat nervii pe jurnaliști după înfrângerea în fața echipei lui Mauricio Pochettino.
Scos din sărite de întrebările jurnaliștilor, Mourinho a reacționat: „Știi care a fost rezultatul? 3-0! (n.r. – arătând trei degete către jurnaliști) Știți ce mai înseamnă asta? Trei titluri în Premier Leauge! Am câștigat mai mult decât toți ceilalți 19 manangeri la un loc. Eu am trei titluri, ei au două! Respect! Respect! Respect!„
— Kyle Martino (@kylemartino) 27 august 2018
După trei etape scurse din Premier League, Manchester United ocupă locul 13 în clasament, cu doar trei puncte. De partea cealaltă, Tottenham e pe locul doi, cu nouă puncte și doar două goluri primite. Spurs a marcat de opt ori. Pentru echipa lui Mourinho urmează o deplasare la Burnley, în timp ce Tottenham joacă împotriva lui Watford.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER