Un „11” de juma’ de miliard de lire sterline

Șeicii care au cumpărat recent al doilea club al orașului Manchester au declarat că sunt dispuși să investească oricât pentru ca City să devină o superechipă. Astfel, ei și-au propus un loc pe podium anul acesta, dar doresc titlul, cel târziu în 2010, iar Champions League, în 2011. În ceea ce privește banii, gurile rele din Insulă spun că Roman Abramovic este un sărăntoc cu cele 14 miliarde ale sale, față de cele 420 ale prinților petrolului din Dubai.

Noile achiziții: Kaka, Berbatov, Messi și alții

Cotidianul The Sun a făcut un montaj foto în care prezintă valoarea de piață a vedetelor care vor trebui să-i facă să viseze pe suporterii lui City, iar mai jos, banii pe care îi vor oferi patronii arabi pentru a nu avea concurență. Adică, oamenii vor face oferte de nerefuzat.

Mark Hughes poate sa liciteze

Managerul formației, Hughes, va avea dreptul să iasă pe piață cu sume fabuloase. Asta, după ce l-a achiziționat pe brazilianul Robinho pentru un "mizilic" de 32,5 milioane. Spre exemplu, se pot oferi 134 de milioane pentru Cristiano Ronaldo, fie și numai pentru a strica cheful vecinilor de la United, 80 de fiecare pentru Kaka și Messi, pentru Torres, 70, iar pentru Fabregas, 60.

Berbatov, și el în vizor

În afară de Ronaldo, Dr. Sulaiman Al Fahim, vrea să-l fure din seraiul de pe Old Trafford și pe bulgarul Berbatov, omul care, ajuns la Sofia, pentru meciul cu Muntenegru, a declarat că "transferul meu la United este împlinirea unui vis."

"Nu-i nicio problemă, îi vom demonstra că acel vis este un coșmar, de fapt. Un sac de bani pus pe masă și omul se va schimba cu 180 de grade", spun surse din biroul puternicilor din Emirate.

* Sumele sunt exprimate in lire sterline

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 03 09. 2008, 14:39