Un adversar al României la EURO, la un pas să devină cel mai scump mijlocaș central din istoria lui Arsenal: se află la Londra și pune la punct ultimele detalii

Elvețianul Granit Xhaka (23 de ani), viitorul adversar al României la EURO 2016, se află în Londra, unde pune la punct ultimele detalii înaintea semnării contractului cu Arsenal Londra.

The Telegraph anunță că Arsene Wenger e la un pas să realizeze primul transfer pentru următoarea stagiune, una în care Arsenal își propune să se bată pentru titlul din Premier League. Astfel, Granit Xhaka, mijlocașul de 23 de ani al Borussie Monchengladbach va deveni, cel mai probabil, prima mutare a verii, „tunarii” urmând să plătească aproximativ 30 de milioane de lire în schimbul fotbalistului cu care România se va întâlni la EURO 2016.

Considerat unul dintre cei mai buni tineri jucători din campionatul Germaniei, Xhaka se află în Lonndra, unde pune la punct ultimele detalii ale contractului care se va întinde pe durata a patru sau cinci sezoane. Transferul este așteptat să se oficializeze până la finalul acestei săptămâni, iar Xhaka ar putea deveni cel mai scump mijlocaș central din istoria clubului englez.

Xhaka a jucat 28 de meciuri în acest sezon de Bundesliga, reușind să marcheze de trei ori.

Publicat: 20 05. 2016, 20:12
Actualizat: 20 05. 2016, 20:13