Un alt fotbalist român va juca în Serie A. Nu este vorba de un transfer. A promovat cu Verona din liga a doua și se pregătește de confruntarea cu granzii Italiei

Crescut de AS Roma, fundașul român Deian Boldor este protagonistul unui eveniment de neuitat pentru echipa din nordul Italiei, Hellas Verona. În ultima etapă din Serie B, Verona a făcut o remiză albă cu Cesena și a dat startul la petrecere. Formația antrenată de tehnicianul Pecchia a promovat în prima ligă din Peninsulă, ocupând poziția a doua în clasament, cu 74 de puncte.

Boldor a ajuns la Hellas Verona, sub formă de împrumut pe un an, de la Bologna, la începutul sezonului 2016-2017 și a reușit o performanță asemănătoare (promovarea cu o echipă din Serie B în A) cu cea a fostului său coleg de la Roma Primavera, actualul stelist, Mihai Bălașa, care a promovat cu formația Crotone din Serie B în A. 

Bucuria promovării în primul eșalon din Italia a devenit imediat virală, Deian Boldor a postat filmulețe și poze pe conturile sale de socializare.


Sursă foto: Instagram Deian Boldor


Sursă foto: Instagram Deian Boldor

Fundașul, cu o înălțime de 1.89 metri, a marcat primul și singurul gol la Verona pe 30 decembrie 2016, reușită care l-a adus pe Boldor în prim-plan în Italia. „Dedic golul familiei mele și agentului meu, Pietro Chiodi„, a spus Boldor, potrivit site-ului gianlucadimarzio.com.  

Boldor, în vârstă de 22 de ani, evoluează în fotbalul italian de la 16 ani. Fundașul, născut în Timișoara, a fost cumpărat în 2011 de AS Roma de la LPS Banatul cu 120.000 de euro. A evoluat la AS Roma Jugend, echipă care are o medie de vârstă de 15,9 ani. Legenda Francesco Totti i-a făcut „botezul” și a fost printre preferații unui alt nume de marcă a grupării giallorosse, Daniele De Rossi. În 2012 a ajuns la Roma U19, iar un an mai târziu a fost votat cel mai bun fundaș de la tineretul capitolinilor. În 2014 a a fost împrumutat la echipa din Serie B, Pescara (acum Pescara este în Serie A), în 2015 a fost vândut la Lanciano (Serie B) și ulterior a ajuns la Bologna. 
 
Deian Boldor a debutat la echipa națională U21 a României în 2014, a jucat 14 meciuri și a marcat un gol în meciul cu reprezentativa U21 Muntenegru, partidă din grupa 6 de calificare la EURO U21 2015. Meciul s-a încheiat 4-3 (1-3 la pauză) pentru tricolori și s-a jucat pe Ștefan cel Mare pe 4 septembrie 2014. 

9 meciuri a jucat Boldor pentru Verona

100.000 de euro este cota de piață a românului, conform transfermarkt.de

Publicat: 19 05. 2017, 11:01
Actualizat: 19 05. 2017, 11:10