Un antrenor severinean, mai puțin cunoscut în România, adună trofee în Asia
După ce și-a adjudecat Cupa Libanului, antrenorul severinean Valeriu Tița a câștigat Cupa Ligii și, mai nou, Supercupa.
Revenit anul trecut în Liban, după experiența nereușită din Arabia Saudită, Tița continuă să impresioneze la Al Nejmeh Beirut, cu care a cucerit 3 trofee în doar două 2 luni. În finala Cupei Libanului, echipa olteanului a învins Al Ahed Beirut, cu scorul de 5-4, după loviturile de departajare. A urmat Cupa Ligii, unde a câștigat, cu 1-0, finala cu Al Anser Beirut, iar în Supercupă a trecut, cu 2-0, de campioana Al Safa Beirut, nimeni alta decât fosta sa echipă, cu care în urmă cu 2 ani se clasa pe locul secund. Cu Al Nejmeh, Tița a încheiat campionatul pe locul al III-lea, iar obiectivul pentru noul sezon îl reprezintă cucerirea titlului.
Remiză cu echipa lui Vițelaru
În prima etapă a sezonului 2016-2017, Al Nejmeh a remizat, pe propriul teren, scor 1-1, cu Racing Beirut, club la care joacă și fostul fotbalist al Ceahlăului Piatra-Neamț, Andrei Vițelaru. După ce a avut la unele dintre fostele echipe și jucători severineni, precum George Ciobanu (Al Ittihad Aleppo), Dorel Stoica (AS Shorta Damasc) și Georgian Tobă (Al Safa Beirut), Tița n-a mai adus români la Al Nejmeh. „Regula în fotbalul arab e să ai doar trei străini la echipă. Aici am un sârb, un sirian și un ghanez. E imposibil să aduc momentan un român. De altfel, în Liban joacă doar un român, care a evoluat în trecut la Ceahlăul, iar antrenor am rămas doar eu, după ce Eugen Moldovan a fost demis, la finele sezonului trecut, de la Racing Beirut. Al Nejmeh joacă pe stadionul echipei naționale, care are 50.000 de locuri. Media noastră e de 15.000 de spectatori, iar obiectivul e titlul. Campionatul din Liban e mai slab decâț cel din România, dar sunt câteva echipe care ar putea face față în Liga I”, a declarat Tița.
Antrenorul severinean e angrenat și în Cupa Asiei, competiție pe care și-a adjudecat-o în 2009, cu Al Ittihah Allepo.
Fostul jucător în prima ligă din România, la Corvinul Hunedoara și Maroc, la Olimpique Casablanca și Raja Casablanca, severineanul Valeriu Tița a antrenat Dierna Orșova (Liga 3), CS Minerul Valea Copcii Mehedinti (Liga 3), CS Termo Severin (Liga 4), FC Drobeta (Liga 2), Al Ittihad Aleppo (Siria, Liga 1), echipa națională de seniori a Siriei, Al Shorta Dammasc (Siria, Liga 1), Al Sharjah (Emiratele Arabe Unite, Liga 1), Al Faisaly Amman (Iordania, Liga 1), Al Safa Beirut (Liban, Liga 1) și Al Obubah Skaka (Arabia Saudită, Liga 1).
În Liban, prima ligă e formată din 12 echipe.