Arbitrul Michael Kempter l-a acuzat de hărțuire sexuală pe unul dintre responsabilii Federației Germane de Fotbal (DFB), Manfred Amerell, ceea ce l-a determinat pe acesta din urmă să demisioneze.
Amerell, în vârstă de 62 de ani, prezentat deseori ca purtător de cuvânt al arbitrilor germani, i-a cerut, la 4 februarie, președintelui federației să îl elibereze din funcție, „din motive de sănătate”.
Potrivit presei germane, oficialul face obiectul unei anchete interne pentru că l-ar fi hărțuit sexual pe Michael Kempter (27 de ani), cel mai tânăr arbitru din Bundesliga. Kempter este arbitru FIFA din luna decembrie.
Cotidianul Bild notează că Michael Kempter a fost audiat timp de patru ore, miercuri, de un reprezentant juridic al federației.
Federația germană a refuzat să comenteze acuzațiile lui Kempter. „Doar DFB trebuie să clarifice acest caz, cu fermitate și responsabilitate. Nu vrem să judecăm fără să avem elemente, dar nici să subapreciem situația”, a declarat un purtător de cuvânt al forului.
Manfred Amerell a calificat la postul de televiziune DSF drept „fantezii” acuzațiile arbitrului, spunând că sunt „total nefondate”.
Acest scandal sexual l-a determinat, miercuri, și pe un alt responsabil federal, Rainer Koch, să demisioneze din funcția de vicepreședinte al Comisiei de Arbitri. Koch a spus că nu își mai poate exercita atribuțiile după ce a aflat că președintele comisiei, Volker Roth, a fost informat chiar de Kempter, la 17 decembrie, în legătură cu hărțuirea sexuală, dar lui nu i-a spus nimic.
„Abia la 3 februarie am auzit vorbindu-se despre acest subiect. Această lipsă de comunicare este inacceptabilă și face imposibilă pentru mine rămânerea în funcție”, a precizat Rainer Koch într-un comunicat postat pe site-ul DFB.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER