Un atacant de clasă a refuzat Real Madrid și alți doi „giganți” dintr-un motiv incredibil: „Marcam 200 de goluri și mă plictiseam!”
Gabriel Batistuta (50 de ani), unul dintre cei mai buni atacanți din istoria fotbalului, a spus pas unor oferte de la Real Madrid, Manchester United sau AC Milan. Chiar fostul atacant a dezvăluit acest lucru și a divulgat și motivul pentru care a luat aceste decizii.
Unul dintre cei mai buni marcator din istoria recentă a fotbalului mare, argentinianul a explicat într-un interviu acordat America Business Forum de ce a refuzat să meargă pe Santiago Bernabeu, iar afirmația este cu atât mai surprinzătoare: „Niciodată nu mi-a plăcut să fiu un lider, pentru că atunci când te transformi într-unul ești marele responsabil atât pentru victoriile obținute de echipă, cât și pentru marile eșecuri. Mereu, fotbaliștii sunt tratați ca produse. La Fiorentina, eram figura centrală și, firesc, cluburi ca Real Madrid, Manchester United sau AC Milan au întrebat de mine. Am optat însă întotdeauna pentru Florența. Dacă aș fi plecat la Real Madrid când puteam să fac asta, marcam probabil 200 de goluri și mă plictiseam. Același lucru mi s-ar fi întâmplat și la AC Milan”, a mărturisit cel supranumit „Bati-Gol”.
Newellțs Old Boys, River Plate, Boca Juniors, Fiorentina, AS Roma, Inter și Al Arabi au fost echipele pe la care a trecut Gabriel Batistuta în cariera de profesionst. La naționala Argentinei, atacantul a marcat de 54 de ori în 77 de meciuri.