Un club de top din Premier League a încercat cel mai scump transfer din istoria clubului. Răspunsul primit
Clubul britanic West Ham United, locul șapte la sfârșitul sezonului din Premier League, a oferit 39,6 de milioane de euro, o sumă record pentru formația antrenată de croatul Slaven Bilic, pentru atacantul francez Alexandre Lacazette, dar oficialii lui Lyon au refuzat, anunță The Sun.
Francezii au decis să refuze oferta record primită de la West Ham, iar șefii clubului englez au anunțat că sunt în continuare în căutarea unei soluții pentri a-și întări atacul. „Se caută cu disperare o variantă accesibilă, un atacant de valoare care să ajute echipa și să facă diferența”.
Bilic dorește să reîmprospăteze linia ofensivă, mai ales că, din sezonul viitor West Ham se va muta și în casă nouă: pe Stadionul Olimpic din Londra, cu o capacitate de 60.000 de locuri, iar șefii echipei vor să aducă câteva nume mari la West Ham pentru a-i convinge pe suporteri să umple stadionul la fiecare meci.
Viitorul atacantului Diafra Sakho a devenit incert, după ce acesta a fost lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Arsenal, de luna trecută, iar de atunci nu a mai prins niciun minut. „Ciocănarii” vor să-l vândă și pe Andy Carrol, căruia i-au fixat un preț de 20 de milioane de euro, pentru a face rost de un buget de transferuri mai mare.
Englezii s-au reorientat rapid, spre două variante: Michy Batshuayi, atacantul belgian de la Olympique Marseille și un alt belgian, Christian Benteke de la Liverpool. West Ham a terminat sezonul pe locul șapte în Premier League, ceea ce înseamnă că vor participa în preliminariile Europa League.
În cazul lui Benteke, West Ham ar dori doar un împrumut al belgianului, pe un sezon, dar salariul de 150.000 de euro pe săptămână, ceea ce reprezintă o problemă pentru plafonul salarial al lui West Ham. Cel mai bine plătit jucător al formației lui Slaven Bilic este francezul Dimitri Payet, care încasează săptămânal 160.000 de euro.