Un club din Serie A bate toate recordurile în materie de antrenori demiși: a dat afară al patrulea tehnician în acest sezon. Surprinzător sau nu, echipa e ca și retrogradată :)
Clubul italian Palermo l-a demis pe antrenorul Diego Lopez, al patrulea din acest sezon, după rezultatele slabe obținute de echipa din Sicilia cu el pe banca tehnică, scrie Reuters.
Diego Bortoluzzi, tehnicianul echipei de juniori, va pregăti echipa pănă la numirea unui nou antrenor principal. Uruguayanul Diego Lopez a condus-o pe Palermo în 10 meciuri din toate competițiile, timp în care a obținut o singură victorie, a reușit două remize și a pierdut șapte dintre partide. Palermo are o serie de cinci înfrângeri la rând și se află pe locul 19 din 20 în clasamentul din campionatul Italiei, cu 15 puncte, fiind, practic, retrogradată în Serie B.
Meciul care a dus la demiterea antrenorului Diego Lopez a fost cel pierdut, în deplasare, cu AC Milan, scor 0-4. Davide Ballardini, Roberto De Zerbi (fost jucător la CFR Cluj) și Eugenio Corini sunt tehnicienii care au condus-o pe Palermo în acest sezon, până la Diego Lopez.
„Echipa trece printr-un moment dificil… Încerc tot ce este posibil pentru ca echipa să reacționeze într-un mod pozitiv. Am oferit chiar și o recompensă pentru rămânerea în prima divizie. Ar trebui să fie un semnal puternic către jucători, să-și dea seama cât de mult credem în ei. Era nevoie de un șoc, în acest sens am decis să-l demitem pe Diego Lopez, care a moștenit o situație dificilă și căruia îi mulțumim pentru munca depusă”, a spus președintele clubului Palermo, Paul Baccaglini, într-un comunicat.