Un jucător de la Wolverhampton nu a făcut deplasarea cu echipa în Armenia pentru meciul din Europa League dintr-un motiv incredibil: „Nu a știut”

Wolverhampton s-a impus clar în deplasarea de la Pyunik (Armenia), scor 4-0, fără Adama Traore (23 de ani), una dintre vedetele echipei. Acesta a ratat partida tur din turul trei al Europa League dintr-un motiv incredibil.

Acesta și-a uitat pașaportul, fără de care nu a putut călători în Armenia, astfel că internaționalul spaniol a fost nevoit să rămână în Anglia și să aștepte partida din retur. Nuno Espirito Santo (45 de ani) a vorbit despre acest aspect la conferința de presă: „El a avut o problemă… nu a știut. E imposibil să călătorești doar cu buletinul, așa că nu a călătorit cu noi. Va fi cu noi la următorul meci”.

  • Până la returul din Europa League cu armenii de la Pyunik, Wolverhampton debutează în noul sezon de Premier League pe terenul lui Leicester.

20 de milioane de euro a plătit Wolves în 2018 pentru a-l aduce pe Traore de la Middlesbrough. Până în 2004, acesta a făcut junioratul la CE L’Hispitalet, iar apoi a fost transfer la celebra La Masia, academia Barcelonei. În 2015, acesta a plecat în Anglia, la Aston Villa.

În play-off-ul Europa League, Wolverhampton va avea parte de un adversar dificil. Englezii se vor duela, foarte probabil, cu italienii de la Torino. Aceștia au reușit să câștige caterogic partida tur, cu Soligorsk, 5-0.
 

Publicat: 09 08. 2019, 09:16
Actualizat: 09 08. 2019, 09:17