Un jucător din liga a doua germană, audiat în cadrul anchetei privind rețeaua de pariuri trucate
Portarul echipei Ahlen, Sascha Kirschstein, a fost audiat în
cadrul anchetei declanșate de Parchetul din Bochum privind rețeaua
de pariuri trucate, a anunțat, vineri, avocatul jucătorului, citat
de AFP.
„Domnul Kirschstein a fost audiat de Parchetul din Bochum. El a
spus tot ce avea de spus și vrea să contribuie la clarificarea
cazului”, a declarat avocatul Horst Kletke.
Publicația Der Spiegel susține, în ediția ce va apărea sâmbătă, că
Sascha Kirschstein ar fi primit 50.000 de euro pentru a-și convinge
doi coechipieri să influențeze rezutatul unui meci disputat la 4
octombrie.
Kirschstein a contestat acuzațiile aduse de presă, fiind susținut
de conducerea clubului în această privință. „Ceea ce se petrece
acum este o adevărată vânătoare de vrăjitoare: suntem convinși că
Sascha spune adevărul”, a declarat președintele grupării Ahlen,
Heinz-Jürgen Gosda.
Anchetatorii au descoperit o rețea de pariuri trucate, care ar fi
influențat peste 200 de meciuri, cu ajutorul interceptărilor unor
convorbiri telefonice între doi membri ai rețelei.
Sursa: MEDIAFAX