Un jucător turc de la Kayserispor, suspendat de jurnaliști**
Clubul turc Kayserispor a anunțat, sâmbătă, suspendarea
mijlocașului Bilal Aziz Ozer (foto), după ce un
jurnal local a publicat un articol în care se menționa că jucătorul
a fost implicat în scandalul meciurilor trucate din fotbalul
european, informează AFP.
„Din nefericire, jucătorul nostru Bilal Aziz a fost acuzat
că a trucat un meci contra Eskișehirspor. Noi am câștigat meciul
datorită unui gol al acestui jucător. În ciuda acestui lucru, noi
l-am suspendat pe Bilal Aziz… pentru a pune capăt oricărui
zvon”, a anunțat clubul turc.
Acest anunț este urmare a unui articol din cotidianul Milliyet care
susține că are documente din cadrul anchetei desfășurate de
procurorii germani ai Parchetului din Bochum în privința acestui
scandal. Aceste documente îl implică pe Ozer și doi coechipieri în
tentativa de a truca meciul respectiv. Articolul, care face
mențiune la conversații telefonice înregistrate între Ozer și un
organizator de pariuri trucate, asigură că cei trei jucători au
promis că vor pierde meciul. Meciul a fost câștigat însă de
Kayserispor (1-0), iar organizatorul i-a amenințat pe Ozer și pe
coechipierii acestuia, cerând o sumă de bani. În ciuda insistenței
organizatorului, Ozer nu a dezvăluit niciodată identitatea
coechipierilor săi.