Jonjo Shelvey (26 de ani), mijlocașul legitimat la Newcastle, e considerat un jucător extrem de inteligent de către majoritatea oamenilor din Premier League. Într-un interviu bizar acordat pentru The Sun, Shelvey a fost întrebat dacă crede în extraterești și în viață după moarte. Răspunsurile lui Shelvey i-au pus pe gânduri pe jurnaliștii britanici.
„Nu cred că există altă formă de viață în spațiu. Nu cred în extraterești. Cred însă că există ceva acolo, în necunoscut, dar nu extraterești. Atunci când murim, cred că ne reîncarnăm într-o altă dimensiune, într-o lume diferită. Dacă aș putea readuce pe pământ un om din această dimensiune, l-aș alege pe Michael Jackson, pe care l-aș invita la cină. L-aș mai invita și pe Tiger Woods să ni se alăture”, a spus Jonjo Shelvey.
Jonjo Shelvey a fost transferat de Newcastle de la Swansea, în 2016, în schimbul a 16 milioane de euro. Rafa Benitez s-a declarat mereu extrem de încântat de calitățile mijlocașului. Shelvey a evoluat și pentru Liverpool în trecut, mai exact în perioada 2011-2013. A adunat 69 de meciuri oficiale pentru „cormorani”, reușind să înscrie șapte goluri și să livreze patru pase decisive. Are la activ șase prezențe în echipa națională de seniori a Angliei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER