Aflați la a treia încercare consecutivă de a ieși din grupele Ligii Campionilor, „minerii“ Mircea Lucescu și Răzvan Raț trebuie să trateze cu maximă seriozitate partida de la Basel, meci ce poate cântări decisiv în clasamentul final al grupei. „Cu Barcelona, Basel și Sporting avem șanse să ne calificăm mai departe“, spunea tehnicianul „minerilor“ după tragerea la sorți, ținând să precizeze că lupta pentru cel de-al doilea loc care duce în faza următoare se va da între echipa sa, FC Basel, și vicecampioana Portugaliei. Șahtiorul, deși s-a impus în ultima partidă oficială jucată, cea din Cupa Ucrainei, cu Illychivets Mariupol, scor 3-0, nu traversează cea mai bună perioadă a sa, fiind la mare distanță de podiumul campionatului intern. Cu toate acestea, fundașul Hubschmann este încrezător într-o partidă bună a „minerilor“ pe „St. Jakob-Park“: „Suntem din nou în formă și sunt convins că vom face un meci bun la Basel și vom reuși cel puțin să plecăm neînvinși, asta dacă nu vom câștiga“. FC Basel este în formă
Internaționalul român Răzvan Raț se află în lotul pentru această partidă, eventuala sa folosire urmând a reprezenta debutul tricolorului în noul sezon. Adversara FC Basel traversează o perioadă bună, fiind neînvinsă în ultimele opt partide oficiale jucate, dintre care a câștigat nu mai puțin de șapte meciuri. Mai mult, campioana Elveției, care nu a mai fost în Ligă din sezonul 2002-2003, are o medie de aproape trei reușite marcate în jocurile de pe teren propriu, iar defensiva merge ceas, primind foarte greu gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER