Un nou RECORD în Premier League! Peste Pogba, Ibra sau Rooney! Cine devine fotbalistul cel mai bine plătit din Anglia
Francezul Paul Pogba a devenit, în vara lui 2016, odată cu transferul-record la Manchester United, cel mai bine plătit jucător din campionatul Angliei. Cu un salariu de 290.000 de lire sterline pe săptămână (aproximativ 17,5 milioane de euro pe sezon), Pogba a depășit staruri precum Alexis Sanchez, Wayne Rooney, Kun Aguero sau Zlatan Ibrahimovic, însă recordul mijlocașului francez e pe cale să fie doborât.
Chelsea face tot ce ține de ea să-l păstreze pe belgianul Eden Hazard, iar interesul „galacticilor” de la Real Madrid îi face pe londonezi să pluseze serios în oferta contractuală.
The Sun anunță astăzi că patronul Roman Abramovich e determinat să-și păstreze starul și din sezonul viitor, iar pentru acest lucru e dispus să-i ofere 300.000 de lire pe săptămână, adică peste 18 milioane de euro pe sezon.
Considerat de mulți cel mai bun jucător din lume, după Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, Eden Hazard a avut un sezon 2015-2016 extrem de slab, însă în acest an a fost din nou la cel mai înalt nivel și a ajutat-o pe Chelsea să domine Premier League. În vârstă de doar 26 de ani, Hazard are în față cei mai buni ani ai carierei, iar Abramovich nu se gândește să renunțe ușor la mijlocașul belgian.