Un nou trofeu pentru Panti&Co!** „Cetățenii” au câștigat Supercupa Angliei: Chelsea – Man. City 2-3!
Pentru englezi a fost preambulul sezonului. O mostră din cele 10 luni de fotbal adevărat ce urmează. Pentru români, ocazia de a-l vedea la lucru pe goalkeeper-ul Costel Pantilimon. Și de a trage niște concluzii, în condițiile în care ex-timișoreanul n-a prins lotul României pentru amicalul de miercuri cu Slovenia. Unul în care se află Tătărușanu, rezervă la Steaua, Lobonț, rezervă la Roma, și Silviu Lung Jr (Astra). Propulsat în primul „11” al „cetățenilor” de forfait-ul titularului Joe Hart (probleme la spate), Pantilimon n-a profitat de oportunitatea ivită. A avut câteva intervenții decente de-a lungul meciului, dar a gafat serios în final, când i-a adus la viață pe londonezi.
Gafă de începător
Manchester City versus Chelsea, sau câștigătoarea titlului față în față cu deținătoarea Cupei Angliei. Și a Ligii Campionilor. Trebuie menționat acest lucru, pentru că „albaștrii” au lăsat impresia că nu s-au trezit încă din beția succesului de la Munchen. Aceeași strategie, același joc la ciupeală. Hazard(ul) a fost transferat abia în această vară, dar pare de-o viață în echipa lui Di Matteo. Reușita lui Torres (40), una la care Pantilimon n-a avut nicio vină, a venit din întâmplare. Până atunci, dar și după, balonul și ocaziile au fost în tabăra lui City. Reluarea anemică a lui Lampard (12) și șutul lui Hazard (29) au fost singurele momente în care Chelsea s-a apropiat de poarta „cetățenilor”, dar Panti a fost la post. O primă repriză controlată de elevii lui Mancini, dar cu avantaj pe tabelă în dreptul „albaștrilor”. Inconștiența sârbului Ivanovic, cu o intrare de război civil la Kolarov (42), n-a schimbat prea mult scenariul pentru Chelsea. Roșu direct, iar repriza secundă preconiza o „autobază” și mai greu de penetrat.
Doar că City are calitate. Chiar și fără Balotelli și Silva. Deși Chelsea a încercat să repete scenariul de pe „Camp Nou”, din semifinalele Ligii, „Barcelona” din Premier League a dat de pământ cu reduta „albaștrilor”, cu trei goluri în 12 minute, autori Yaya Toure (53), Tezev (59) și Nasri (65). Pe final, Pantilimon și-a dat cu firma-n cap. N-a prins un șut din afara careului, al lui Sturridge, iar Bertrand (79), pe fază, l-a învins din patru metri.Panti a văzut și un galben, după ce s-a contrar cu autorul golului, încercând să întârzie repunerea balonului în joc. Din fericire pentru român, Chelsea n-a mai avut forța de a egala. 3-2 pentru City și prima Supercupă a „cetățenilor” după 1972.
Manchester City câștigă un nou trofeu: Supercupa Angliei ajunge în vitrina „cetățenilor” după ce trupa lui Mancini a trecut cu 3-2 de Chelsea. „Albaștrii” au deschis scorul în minutul 40 prin Torres, dar imediat au rămas în inferioritate după ce Ivanovic a fost eliminat (min. 42).
În actul secund, City a controlat meciul, Yaya Toure (min. 53), Tevez (min. 59) și Nasri (min. 65) surmontând rezultatul. Pantilimon a gafat în minutul 80 și i-a permis puștiului Bertrand să înscrie pentru 3-2, dar nimic nu s-a mai întâmplat până la final.
UPDATE: Min. 90+3 Final de meci! Manchester City se impune cu 3-2.
Min. 80 Pantilimon greșește la un șut din afara careului, Bertrand reia în poarta goală și reduce din diferență! Portarul român este avertizat cu cartonaș galben după ce a luat mingea în brațe și a întârziat reluarea jocului.
Min. 65 Nasari înscrie și el! Elevii lui Mancini fac spectacol pe Villa Park!
Min. 59 Tevez înscrie un eurogol! Vole direct în vinclul porții lui Cech!
Min. 53 Toure restabilește egalitatea! Yaya înscrie cu un șut pe colțul scurt!
Final de primă repriză!
Min. 42 ii Ivanovic vede roșu direct după un fault dur în marginea propriului careu
Min. 40 Torres deschide scorul după ce rămâne singur cu Pantilimon! Vârful lui Chelsea reușește să înscrie la finele unei acțiuni frontale a „albaștrilor”
Astăzi debutează un nou sezon de Premier League. Manchester City și Chelsea se duelează într-un meci de tradiție al Angliei, partida de Supercupă, cunoscută și ca Commnunity Shield.
Portarul român al „cetățenilor”, Costel Pantilimon, este titular. După ce a fost folosit în majoritatea meciurilor din pre-sezon, Mancini l-a titularizat pe Panti după ce, e drept, Joe Hart, s-a accidentat.
Echipele de start:
Chelsea: Cech – Cole, Terry, Ivanovici, David Luiz – Lampard, Obi Mikel – Ramires, Hazard, Mata – Fernando Torres
Rezerve: Sturridge, Cahill, Essien, Bertrand, Turnbull, Meirelles
Man City: Pantilimon – Kolarov, Kompany, Savic, Zabaleta – Milner, Yaya Toure, de Jong – Nasri – Tevez, Aguero
Rezerve: Johnson, Razak, David Silva, Dzeko, Clichy, Toure