Antrenorul Ernesto Valverde, în vârstă de 53 de ani, nu va mai rămâne la conducerea tehnică a echipei Athletic Bilbao, a anunțat, marți, gruparea bască pe site-ul oficial. Mundo Deportivo scrie că tehnicianul o va prelua pe Barcelona.
Mutarea anunțată de formația din Țara Bascilor întărește ideea speculată de presa spaniolă în ultima perioadă. Tehnicianul de 53 de ani ar urma să semneze un contract pe trei ani și va fi prezentat lunea viitoare. Valverde va fi succesorul lui Luis Enrique pe banca tehnică a Barcelonei, după ce a stat pe banca lui Bilbao în ultimele patru sezoane, în timp ce Enrique a petrecut trei stagiuni la Barcelona.
„Txingurri” ar urma să lucreze la Barcelona alături de doi dintre colaboratorii de la Bilbao: secundul Jon Aspiazu și preparatorul fizic Jose Antonio Pozanco.
Ernesto Valverde le-a mai pregătit în cariera de antrenor pe Espanyol, Olympiakos și Villarreal. Cu Luis Enrique pe bancă, Barcelona a câștigat opt trofee: două titluri, două Cupe, două Supercupe ale Spaniei, un trofeu al Ligii Campionilor și o Supercupă a Europei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER