Un patron din Scoția a rămas mască!** Ce fel de CV-uri a primit, după ce a anunțat că are nevoie de antrenor: „75% din ele sunt așa!” :))

Rămași fără tehnician, scoțienii de la Dumbarton s-au trezit cu sute de mailuri primite de la persoane care n-au antrenat decât în FIFA sau Football Manager.

Jocurile video cu temă fotbalistică aprind deseori imaginația fanilor, care consideră că postul de manager al unei echipe nu poate fi o treabă cu mult diferită față de cel oferit în joc. Cei de la Dumbarton, liga a doua Scoției, s-au trezit cu mailul plin cu CV-uri primite de la manageri…virtuali.

Dumbarton a avut un parcurs dezastruos până acum în campionat, cu doar două egaluri în 9 meciuri, și ocupă ultimul loc în liga secundă a Scoției. Perioada neagră prin care trece echipa l-a împins pe directorul executiv, Gilbert Lawrie, să-l concedieze pe managerul Alan Adamson. Șeful lui Dumbarton a dat apoi un anunț prin care susținea că postul de antrenor este liber și așteaptă CV-uri.

Imediat, sute de fani care n-au antrenat vreo echipă în viața lor, dar s-au jucat FIFA sau Manager s-au înghesuit să aplice pentru postul de antrenor al lui Dumbarton.

„Pot să vă spun că am primit o groază de CV-uri și este nevoie de timp pentru a scăpa de persoanele care au câștigat Liga Campionilor în FIFA 12. Probabil 75 din cei care au aplicat sunt persoane care au luat o echipă de jos și a obținut performanțe grozave în fața ecranului, ceea ce o mare realizare pentru ei, dar nu este ceea ce căutăm în momentul de față. Din fericire, avem și multe CV-uri de la oameni cu experiență în fotbal”, a declarat Gilbert Lawrie, directorul executiv al clubului.

Până la găsirea unul antrenor adevărat, echipa va fi pregătită de secundul Alan Adamson (foto)

Sursa foto: dailyrecord.co.uk

Publicat: 26 10. 2012, 17:53
Actualizat: 26 10. 2012, 17:55