Adrien Rabiot (22 de ani) face tot posibilul pentru a se transfera la FC Barcelona și e gata să aștepte un an pentru a ajunge gratis, din postura de jucător liber de contract, pe Camp Nou.
Mijlocașul central francez e unul dintre preferații șeicului Nasser Al Khelaifi, care i-a oferit prelungirea înțelegerii care expiră în 2019, dar Rabiot a spus un „NU” răspicat. Motivul? Ținta francezului este, conform presei spaniole, transferul la Barcelona, chiar dacă Robert Fernandez, omul care s-a interesat de el, a plecat din funcția de secretar tehnic al clubului blaugrana.
Întrebat dacă va juca la PSG și din sezonul următor, când va fi antrenat de Tomas Tuchel, Rabiot a răspuns enigmativ: „Nu știu, vom vedea”, a transmis Rabiot, care i-a indicat lui Al Khelaifi că ar fi bine să se așeze la masa negocierilor cu omologii de la Barcelona. Dacă cele două părți nu bat palma, francezul ar fi dispus să aștepte un an, iar în vara viitoare să ajungă în Spania liber de contract și nu ar fi exclus să semneze încă din această iarnă, când intră în ultimele șase luni ale înțelegerii cu PSG.
Cotat la 50 de milioane de euro, Rabiot a fost crescut de PSG, iar în ultimul sezon a marcat cinci goluri în 42 de meciuri. Totuși, nu a fost suficient pentru ca Didier Deschamps să-l includă în lotul Franței pentru Cupa Mondială din Rusia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER