Una caldă, alta rece pentru Mourinho!** Revine Kaka, dar s-a accidentat Cristiano Ronaldo!
Atacantul portughez al formației Real Madrid, Cristiano Ronaldo,
care nu s-a antrenat, miercuri dimineață, a suferit o „contuzie la
glezna dreaptă”, a anunțat clubul spaniol.
Ronaldo, golgheterul campionatului Spaniei (14 goluri), va fi
supus unui tratament „medical și de fizioterapie”, iar medicii vor
face precizări în privința stării sale în „24-48 de ore”, a anunțat
clubul madrilen.
Cristiano Ronaldo a evoluat pe tot parcursul meciului cu FC
Barcelona, de luni, scor 5-0.
Internaționalul portughez ar putea fi absenta la meciul de
sâmbătă, cu Valencia, din campionat.
Revine
Kaka
Ricardo Izecson Dos Santos „Kaka”, indisponibil din luna august
din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, își va relua
antrenamentele pe teren, a anunțat, miercuri, clubul spaniol.
„A fost decis un program specific de activitate pe
teren”, se arată într-un buletin medical al Realului, după
o reuniune între medicii clubului și medicul personal al
jucătorului, Turibio Leite.
Testele efectutate de jucător, care până acum făcea doar
exerciții în sală și la piscină, au fost „mulțumitoare”, a adăugat
Realul.
Internaționalul brazilian a fost operat la începutul lunii
august la genunchiul stâng. Real a estimat atunci că
indisponibilitatea jucătorului va fi între trei și patru luni.
Kaka, în vârstă de 28 de ani, a fost cumpărat în iunie 2009 de
la AC Milan, pentru 65 de milioane de euro.