Perioada de mercato din această iarnă nu ne va rămâne prea mult timp în memorie. Marile echipe nu au făcut niciun transfer, iar cei mai curtați jucători, ca Tevez, Pato sau Hulk, au rămas pe loc. În aceste condiții, mutarea iernii a fost trecerea ungurului Balazs Dzsudzsak de la Anji la Dinamo Moscova, pentru 19 milioane de euro.
Cluburile „grele” din Europa nu au mai aruncat banii pe transferuri ca iernile trecute, poate și din cauza țepelor pe care și le-au luat anul trecut. Cel mai elocvent exemplu, Fernando Torres, care la începutul anului trecut a costat-o pe Chelsea 59 de milioane de euro și în 2011 nu a reușit decât cinci goluri pentru londonezi, în 44 de meciuri! Un alt motiv este și noua regulă a fair-play-ului financiar, care prevede ca în sezonul 2013-2014 cluburile să raporteze pierderi de maximum 45 de milioane de euro. Și cele mai „prudente” au fost echipele din Anglia, care iarna trecută au transferat jucători de 270 de milioane de euro, iar acum doar de 72 de milioane! „Preocuparea cluburilor europene pentru a fi sustenabile financiar în anii viitori este mai pregnantă acum decât în ultimii 20 de ani. De aceea nu vom mai vedea bani cheltuiți inconștient în 2012”, a explicat Dan Jones, specialist Deloitte.
Șeicii n-au mai ieșit la cumpărături
Regula fair play-ului financiar i-a speriat chiar și șeicii de la PSG și Manchester City, care au stat cuminți în perioada de mercato încheiată marți. Francezii nu l-au luat decât pe Thiago Motta, de la Inter, pentru care au plătit 10 milioane de euro, în ciuda faptului că anunțau o campanie agresivă, pentru a-i forma un lot solid lui Carlo Ancelotti. Iar la City a fost liniște, chiar dacă Mancini a sugerat în urmă cu o lună că are nevoie de întăriri pentru a câștiga titlul în Premier League. Fără implicarea celor mai bogate cluburi din Europa, în evidență a ieșit Dinamo Moscova, de aici venind cea mai scumpă achiziție. Rușii au dat 19 milioane de euro pentru a-l lua pe Balazs Dzsudzsak de la Anji Mahacikala, maghiarul devenind, surprinzător, „vedeta” iernii. Cu Dzsudzsak ne vom întâlni în grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2014, acolo unde România le va avea ca adversare, pe lângă Ungaria, pe Olanda, Turcia, Estonia și Andorra.
Românii nu mai sunt căutați
În timp ce Ungaria a dat cel mai scump transfer al perioadei de mercato, jucătorii români au fost neinteresanți pentru cluburile din Europa. Cristi Săpunaru, care avea cele mai mari șanse să-și schimbe echipa, a rămas în cele din urmă la Porto, deși marți a fost aproape de o trecere la Lazio. Singurul care s-a transferat a fost Max Nicu, dar și acesta a făcut un pas înapoi, mutându-se gratis de la Freiburg (1.Bundesliga) la 1860 Munchen (2.Bundesliga).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER