Accidentările lui Rooney și Martial, dar și forma execrabilă a lui Memphis Depay l-au determinat pe Louis Van Gaal, antrenorul lui Manchester United, să apeleze la o soluție de avarie, chiar în mijlocul sezonului. Așadar, o conjuctură favorabilă a făcut ca un puști de doar 18 ani, pe numele său Marcus Rashford, să se afle în lotul echipei mari pentru partidele cu Midtjylland și Arsenal, decisive pentru parcursul european, dar și pentru obținerea unui loc în primele patru din Premier League.
Iar puștiul născut și crescut în Manchester, care mai are patru frați și o soră și locuiește împreună cu mama sa a arătat, în doar două meciuri, că se poate transforma rapid într-un nume mare al fotbalului european. Joi, în returul 16-imilor Europa League, Rashford a jucat pentru prima dată în carieră într-un meci al seniorilor, pe Old Trafford, contra danezilor de la Mydtjylland. Și nu a făcut doar figurație pe teren, ba chiar și-a oferit un debut de vis. La 18 ani și 120 de zile a fost decisiv în calificarea echipei sale în optimi, marcând de două ori în victoria lui United, scor 5-1, din pasele lui Mata și Varela, călcând deja pe urmele lui Wayne Rooney, care marca prima „dublă” în tricoul lui United la 18 ani și 120 de zile. Mai mult, noul puști minune de pe Old Trafford a bătut, joi, un record istoric deținut de George Best, devenind cel mai tânăr marcator al englezilor în cupele europene.
4 goluri și o pasă decisivă în primele două meciuri la seniori
Răsplătit pentru evoluția senzațională de la mijlocul săptămânii, englezul a mai primit o șansă: a fost titular în marele derby cu Arsenal, tot pe Old Trafford. Ca un scenariu de Oscar bine pus la punct, Rashford și-a continuat în aceeași notă povestea începută cu doar trei zile în urmă. Tânărul englez a ocupat din nou locul în atacul lui Van Gaal și a avut nevoie de doar 32 de minute pentru a intra în istoria clubului. O minge respinsă neglijent de apărarea lui Wenger l-a ajutat să-l învingă pe legendarul Petr Cech (minutul 29), iar o lovitură de cap imparabilă, din centrarea lui Lingard, în minutul 32, l-a trimis direct în istoria clubului de pe Old Trafford. În repriza a doua, evoluția senzațională a lui Rashford a continuat cu o pasă de gol pentru Ander Herrera, al cărui șut deviat de Koscielny l-a învins pentru a treia oară pe Cech.
Cele două goluri și pasa decisivă au ajutat-o pe Manchester United să o învingă pe Arsenal, scor 3-2, în etapa a 27-a din Premier League, echipa lui Van Gaal ajungând la 44 de puncte, trei mai puțin decât rivala de la City, care ocupă locul al patrulea, ultimul care asigură participarea în Liga Campionilor sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER