United, liber spre Vidal. Juventus pare dispusă să se despartă de mijlocaș după ce acesta a fost implicat într-o bătaie
Manchester United are „verde” pentru transferul mijlocașului chilian Arturo Vidal, după incidentul care a avut loc în weekend. Vidal a întârziat la antrenamentul lui Juventus dinaintea meciului cu AS Roma, în urma unor incidente petrecute sâmbătă seara, într-un club de noapte. Acesta a fost sancționat cu peste 100 000 de euro și nu a mai fost titularizat pentru partida cu rivala din capitala Italiei.
Clubul englez a fost interesat de Arturo Vidal și în vară, în urma evoluției sale excelente de la Campionatul Mondial din Brazilia, însă Juventus l-a declarat „netransferabil”. În urma incidentului din weekend, realțiile dintre Vidal și Juventus au devenit foarte tensionate, „bianconerii” lăsând să se înțeleagă faptul că mijlocașul ar putea părăsi clubul în iarnă. Totuși, oficialii italieni au declarat că un eventual transfer nu se va realiza pentru o sumă mai mică de 50 de milioane de euro.
Arturo Vidal evoluează la Juventus din iulie 2011, când a fost transferat de la Bayer Leverkusen, în schimbul a 10,5 milioane de euro. Pentru italieni, Vidal a evoluat în 132 de partide și a înscris de 42 de goluri, câștigând 3 campionate și 2 Supercupe ale Italiei. Acesta este o piesă de bază și în naționala statului Chile, unde are 8 goluri înscrise în 49 de partide.
Articol scris de Mihai Moacă