United, marea perdantă a campaniei de transferuri. Englezii au plătit prețuri mult „umflate” pentru jucătorii cumpărați

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

CIES Football Observatory, institut finanțat de FIFA și afiliat la Universitatea din Neuchatel, a pus la punct un soft care, în funcție de numeroși parametri, evaluează prețul corect al fotbaliștilor. Datele arată că Manchester United a plătit, pentru doar trei jucători, cu 52 de milioane de euro mai mult decât valorau în realitate. La polul opus, Liverpool și Chelsea au luat jucători sub prețul real

Transferul lui Angel Di Maria (26 de ani) de la Real Madrid la Manchester United a intrat în cărțile de istorie ale fotbalului britanic. Cele 75 de milioane de euro plătite de clubul de pe Old Trafford pentru serviciile mijlocașului argentinian l-au plasat pe acesta pe prima poziție în topul celor scumpi jucători cumpărați vreodată în Marea Britanie

Banii plătiți pe Di Maria, care au reprezentat aproximativ 7% din totalul  sumei plătite pe transferuri de către cluburile din Premier League, au iscat numeroase discuții privind valoarea corectă a argentinianului. Conform site-ului transfermarkt.com, Di Maria este cotat la 50 de milioane de euro, cu 25 de milioane mai puțin decât a plătit efectiv gruparea din Manchester, dar o analiză mai amănunțită a performanțelor noului jucător de la United scoate la iveală o altă valoare.

Di Maria, supraevaluat cu 30 de milioane
Conform CIES Football Observatory, institut susținut de FIFA și afiliat la Universitatea din Neuchatel, Elveția, suma de transfer care ar fi trebuit să fie plătită pentru Di Maria ar fi fost de fapt în jur de 45 de milioane de euro, cu 30 de milioane mai puțin decât a primit Real Madrid! Formula de calcul folosită de academicieni, care susțin că reflectă cel mai bine valoarea actuală a fotbaliștilor, este explicată chiar de cei care au dezvoltat-o. „Cu siguranță, Di Maria este un jucător excepțional, dar valoarea sa actuală este calculată ținându-se cont și de startul de sezon nereușit pe care l-a avut Realul anul trecut. Pe lângă asta, jucătorul nu a vrut să plece de la Madrid, iar spaniolii nu au ținut neapărat să-l vândă”, a declarat Raffaele Poli, unul dintre fondatorii Football Observatory, citat de BBC.

Conform analistului, United a plătit pentru Ander Herrera cu 16 milioane de euro mai mult decât ar fi trebuit și l-a adus pe Old Trafford pentru 36 de milioane de euro. Totodată, pentru Luke Shaw, Manchester a dat 40 de milioane de euro, cu 6 milioane mai mult decât ar valora în realitate fundașul stânga. 

În total, cei de la Football Observatory susțin că United ar fi plătit 52 de milioane de euro în plus doar pentru acești trei jucători!
Așa cum era de așteptat, în apărarea cluburilor care licitează zeci de milioane de euro pe jucători au sărit agenții fotbaliștilor, cei care primesc procente semnificative din sumele de transfer. Impresarul Seb Ewen contestă modul de calcul promovat de cei de la Football Obsrvatory. „Nu avem de-a face cu obiecte, vorbim despre oameni. La mijloc se află emoții, familii, chiar tragedii prin care pot trece acești oameni. Nu sunt mașini, nu sunt roboți. Așadar, nu poți calcula sumele corecte care ar trebui plătite pentru ei. E imposibil s-o faci doar privind niște statistici. Un jucător ca Di Maria nu se găsește pe toate drumurile, iar plusul pe care îl aduce la un club din punct de vedere moral nu poate fi calculat”, a declarat Ewen.

1,09 miliarde de euro au cheltuit cluburile din Premier League în această vară

81 de milioane de euro a trimis Barcelona în conturile celor de la Liverpool pentru Suarez

Balotelli și Suarez, „chilipirurile” verii
Un alt transfer îndelung discutat este cel al lui Mario Balotelli (24 de ani), cumpărat de FC Liverpool de la AC Milan pentru 20 de milioane de euro. În cazul atacantului, cifrele înregistrate atât în Anglia, cât și în Italia confirmă că este un adevărat marcator, iar suma plătită pentru el este considerată de cei de la Football Observatory ca fiind un chilipir.

Valoarea reală a italianului calculată de analiști este de aproximativ 36 de milioane de euro, cu 16 mai puțin decât a plătit Liverpool. „Balotelli este opusul lui Di Maria. Din păcate, comportamentul italianului, atât pe teren, cât și în afara lui, s-a reflectat în prețul plătit pentru serviciile sale”, a explicat Raffaele Poli.

Un exemplu de fotbalist pentru care s-a plătit mai puțin decât ar fi valorat este, paradoxal, Luis Suarez (27 de ani). Uruguayanul a fost cumpărat de Barcelona de la Liverpool pentru 81 de milioane de euro, cu 16 milioane mai puțin decât au calculat cei de la Football Observatory.

Valoarea lui Suarez a scăzut semnificativ după incidentul de la Campionatul Mondial, când atacantul a mușcat un adversar. Suarez a fost suspendat mai multe luni. Înainte de turneul final din Brazilia, fotbalistul valora mai mult decât a plătit Real pe Bale (Suarez era cotat la 108 milioane, iar pe galez s-au plătit 94 de milioane de euro), iar după ce l-a agresat pe Giorgio Chiellini, prețul său „corect” a scăzut cu 25 de milioane, până la aproximativ 83 de milioane de euro.

Dintre echipele care s-au descurcat cel mai bine în perioada de transferuri, un loc de frunte îl ocupă Chelsea. Englezii i-au vândut pe David Luiz la PSG și pe Kevin de Bruyne la Wolfbusrg cu sume mult peste valoarea lor calculată de Football Observatory și i-au cumpărat pe Diego Costa, Cesc Fabregas și Loic Remy la prețuri mai mici decât cele „corecte” calculate de academicieni.

FIFA finanțează organizația care evaluează prețul corect al jucătorilor
CIES Football Observatory este o organizație care se ocupă cu studiul detaliat al valorii reale a fotbaliștilor și, conform lui Raffaele Poli, unul dintre fondatori, a intuit sumele de transfer plătite de cluburile din cele cinci campionate de top ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia, Spania) în mai mult de 80% din cazurile analizate. Organizația, afiliată cu Universitatea din Neuchatel și finanțată chiar de FIFA, a dezvoltat un soft care poate determina valoarea unui jucător folosind un model statistic în funcție de numeroși parametri: vârstă, durata contractului cu clubul actual, meciuri jucate, naționalitate și multe alte variabile. În dezvoltarea propriului sistem de calcul al valorii, echipa de specialiști a analizat aproape 1.500 de transferuri realizate în cele cinci mari campionate europeme, începând cu sezonul 2009/2010.

Publicat: 11 09. 2014, 10:47
Actualizat: 11 09. 2014, 10:48