United, mutarea iernii! 40 de milioane de euro pentru un jucător dorit de toate forțele Europei

David Moyes e interesat de achiziționarea internaționalului german Marco Reus, anunță Daily Star.

Conform sursei citate, Manchester United e gata să plătească clauza de reziliere stabilită de Borussia Dortmund pentru mijlocașul ofensiv.

Reus mai e dorit și de Manchester City și Arsenal, iar managerul lui United își dorește să le ia fața celor două mari rivale plătind direct clauza de reziliere a contractului, în valoare de 40 de milioane de euro.

În vârstă de 24 de ani, Reus vine după un sezon 2012-2013 de vis, în care a reușit 18 goluri și 11 pase decisive pentru Borussia Dortmund.

Jurnaliștii englezi văd în determinarea lui Moyes de a obține semnătura lui Reus și un posibil indiciu că viitorul lui Wayne Rooney Manchester United e incert.

„Sunt foarte mulțumit să joc la Borussia Dortmund. Sunt sub contract cu acest club până în iunie 2017 și orice altă discuție e irelevantă în acest moment, din punctul meu de vedere„, declara mijlocașul în urmă cu puțin timp, însă e greu de crezut că ar putea să o refuze pe United, dacă gruparea din Manchester va plăti suma cerută de Borussia în schimbul său.

Publicat: 30 10. 2013, 15:11
Actualizat: 30 10. 2013, 15:12