Kingsley Coman (22 de ani) traversează o perioadă dificilă, care l-a afectat vizibil din punct de vedere emoțional. Francezul de la Bayern Munchen se gândește la retragerea din fotbal, chiar dacă e considerat unul dintre cei mai talentați din Europa, din cauza accidentărilor care nu-i dau pace și nu-i permit să facă ceea ce iubește.
Coman a fost accidentat timp de 4 luni în acest sezon și a anunțat că următoarea accidentare îl va face să pună punct carierei!
„A fost un an foarte dificil. Când m-am rănit, am crezut că e sfârșitul lumii pentru mine. Sper să nu mai trăiesc ceea ce am trăit. E suficient. Nu voi acceptă o a treia operație – poate că piciorul meu nu este făcut pentru acest nivel. Voi avea o altă viață, o viață în anonimat”, a fost declarația șoc a lui Coman pentru TF1.
Fotbalistul francez a fost cumpărat de Bayern Munchen în 2015, de la Juventus, când bavarezii au plătit 21 de milioane de euro. Perceput ca un înlocuitor perfect pentru Frank Ribery, acesta întârzie să-și atingă potențialul din cauza accidentărilor. Coman a strâns doar trei meciuri în acest sezon în Bundesliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER