Starul din altetism vrea să ajute naționala țării sale să ajungă la Cupa Mondială din 2018, anunță Daily Mail. Povestea a început de la un material publicat de ziarul The Jamaica Star, în care Bolt era înfățișat în tricoul naționalei de fotbal. Jurnaliștii jamaicani au scris în material că atletul se află în discuții în acest sens cu selecționerul Winfried Schafer. Bolt a preluat prima pagină (FOTO JOS) și a postat-o pe contul său de Intragram, alături de mesajul ‘Jamaica how we look? Hmmm..A we say to the world and anything possible.. #SeriousFace #ReggaeBoyz #ForeverFaster #FutureOption #MadTalent #AnythingPossible’.
Conform The Sunday Gleaner, o altă publicație din Jamaica, selecționerul naționalei țării în care s-a născut Bolt a fost cel care a aprins fitilul: „În ziarele din Germania am citit despre faptul că Usain Bolt vrea să joace fotbal pentru Manchester United. Este jamaican și îl vreau la națională. Acesta este scopul nostru. Poate după Jocurile Olimpice din Brazilia 2016. Asta vreau să-i spun, că-l vreau în echipă. Sper că vrea să joace pentru țara lui”, a declarat Winfried Schafer.
În trecut, Usain Bolt și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a juca pentru Manchester United, al cărei fan este și acolo unde avea o relație excelentă cu Alex Ferguson: „Aș putea să fac diferența. Aș fi cel mai rapid din echipă, dar pot să joc la fel de bine. Dacă Ferguson îmi spune „Ok, hai să încercăm asta, hai la un trial”, ar fi imposibil să mă respingă„, spunea atunci Bolt. Dorința nu i s-a îndeplinit însă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER