Ajax a oficializat transferul lui Răzvan Marin (22 de ani), de la Standard Liege. „Lăncierii” vor plăti 12 milioane de euro către belgieni în schimbul serviciilor mijlocașului român, iar fanii olandezi s-au entuziasmat imediat după ce gruparea de pe Amsterdam ArenA a anunțat, joi, în mod oficial aducerea fotbalistului crescut de Gică Hagi la Viitorul.
Suporterii lui Ajax l-au comparat pe Marin cu Steven Gerrard și Marco Verratti și i-au urat acestuia să ajungă la Real Madrid sau Juventus. „Nu veți regreta asta! Va fi un jucător mare”, a scris un fan al lui Standard Liege la anunțul făcut de Ajax Amsterdam, care a fost aprobat imediat de mai mulți fani olandezi. „Steven Gerrard + Verratti = Marin”, a completat unul dintre suporteri.
„Următoarea echipă: Real Madrid”; „Nu, următorea este Juventus”. În cele din urmă și românii l-au felicitat pe mijlocașul în vârstă de 22 de ani: „Felicitări, Răzvan! Suntem foarte, foarte mândri de tine!”.
Răzvan Marin și Petre Marin au reacționat pentru prima dată după anunțul oficial al transferului la Ajax. Din cele 12 milioane de euro care vor fi plătite de Ajax, 2,4 milioane de euro vor ajunge în conturile Viitorului. Gică Hagi și-a păstrat un procent dintr-o eventuală revânzare a mijlocașului pe care l-a crescut la academie.
— AFC Ajax (@AFCAjax) 4 aprilie 2019
— Adri. (@RMDadri2) 4 aprilie 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER