Valdano și-a dat demisia din cauza conflictului cu Mourinho**, dar Perez l-a convins să rămână!
Directorul general al grupării Real Madrid, Jorge Valdano, aflat
în conflict cu antrenorul Jose Mourinho, și-a depus demisia,
săptămâna trecută, însă președintele madrilenilor, Florentino
Perez, nu a acceptat-o, informează El Periodico.
„Jorge Valdano și-a depus demisia pentru a încheia
conflictul cu Jose Mourinho. Însă Perez l-a invitat la masă și l-a
convins să mai rabde până la finalul sezonului, când va fi
discutată situația tehnicianului. Directorul general a acceptat și
va continua în funcție, deși continuă politica de îndepărtare de
antrenor. Perez i-a mulțumit lui Valdano pentru că rămâne, dar și
pentru faptul că nu va mai răspunde provocărilor lui
Mourinho”, scrie El Periodico.
Presa spaniolă a notat, în ultima perioadă, că a apărut un conflict
între Jose Mourinho și directorul general al clubului, Jorge
Valdano, după ce acesta din urmă a refuzat să-i aducă un atacant la
echipă după accidentarea argentinianului Gonzalo Higuain.
În final, Mourinho a reușit să-l aducă la Real Madrid pe togolezul
Emmanuel Adebayor, care a fost împrumutat timp de șase luni de la
Manchester City.
Sursa: Mediafax