Valdes confirmă plecarea de la Barcelona: „Este flatant că mi s-a propus să continui, dar decizia mea este fermă”
Portarul echipei FC Barcelona, Victor Valdes, și-a reafirmat, vineri, decizia de a nu-și prelungi contractul cu gruparea catalană, care expiră în iunie 2014, informează AFP.
„Consider că acest ciclu fotbalistic al meu la FC Barcelona se încheie în iunie 2014. Este flatant că mi s-a propus să continui, dar decizia mea este fermă. Consider că un an și jumătate este suficient pentru a găsi cea mai bună soluție pentru toți și sunt dispus să colaborez cu Barca pentru ca acest club și cu mine să avem doar de câștigat”, a declarat portarul de 31 de ani.
Valdes, format la Barca și portarul titular de 12 ani, nu a precizat dacă va aștepta finalul contractului sau va pleca din această vară.
„Nu am senzația că meciul de mâine cu Malaga va fi ultimul pentru mine la FC Barcelona”, a explicat el.
Pentru a-și justifica decizia de a nu-și prelungi contractul, portarul a invocat „presiunea”. „Este un post de mare responsabilitate, unde ești supus unei mari presiuni, care se adaugă încărcăturii psihologice pe care mi-o impun și eu. Cred că decizia este logică după atâția ani petrecuți aici”, a declarat Valdes, care a precizat că vrea să „apere” culorile Barcei până la finalul sejurului la acest club.